miercuri, 7 septembrie 2011

5 zile !!

Doar 5 zile.. Încă 5 zile şi o să mă trezesc la realitate. Visez, sunt încă în vacanţă şi nu vreau să se termine prea curând.. E prea bine aşa cum e acum, să mă scol târziu, să nu fac teme zilnic, să stau noaptea p-afară sau să mă îmbrac când şi cu ce am chef. De luni, asta ia sfârşit – mă voi scula de dimineaţă şi nu ştiu dacă voi reuşi, o să am teme peste teme şi de învăţat o groază, noaptea dorm, nu umblu’ d-an-sfeclea pe drm şi o să port 6-7 ore pe zi pantaloni negri şi cămaşă albă.  Va fi atât de plictisitor ştiind mereu ce-ţi rezervă ziua de mâine – ore stupide, teste, ascultări. Nu e mai marfă în vacanţă? Zile diferite, momente diferite, locuri diferite. De luni mă întorc iar în a 2/3-a bancă de la mijloc, aceeaşi colegi de care sunt sătulă ( marea majoritate), aceleaşi bănci nasoale şi cică o colegă nouă. O să fie aiurea, nu doar pentru mine, ci pentru toţi care începem şcoala că trebuie, nu pentru că ne dorim asta. Ultimul meu an de generală.. cât de straniu sună. Mi-e greu să mă întorc la şcoală cu gândul că odată cu începerea anului şcolar, acesta va duce spre despărţirea de multe persoane dragi mie. La anu’, pe vremea asta, o să fim răspândiţi prin tot oraşu’, la cine ştie câte şcoli diferite. Anul ăsta şcolar vreau să fie altfel, să fie memorabil, să nu ne mai fie teamă de ce spun alţii şi să facem ce simţim. Anul ăsta vreau să fim mai uniţi ca niciodată şi să petrecem timp împreuna şi în afara orelor de curs.. Chiar vreau asta, dar de la a vrea si pana la a face asta e cale lungă. Sper să avem un an bun, iar începerea lui o s-o sărbătoresc cu câteva zile înainte distrându-mă cu ale mele. Deci, de joi nu mai sunt iar pe blog.. doar până duminică. Mă duc să mă bucur şi eu de ultimele zile de vacanţă aşa cum trebuie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu