Simt, simt că-i vară cu toate că îmi tot zic: încă nu e vară pentru mine. Ştii, e sentimentu’ ăla când aştepţi să fie totul perfect ca să poţi da un verdict. Aşa sunt şi eu acum.. Admit că a venit vara şi că e vacanţă, dar nu pot să afirm cu siguranţă acest lucru. Nu mă simt a fi eu. Stau aici, agăţându-mă de fiecare persoană care-mi iese în cale, cerând o porţie mică de râs. Astea două zile petrecute acasă m-au făcut să-mi dau seama că dacă va mai fi să îmi petrec în vacanţa asta o săptămână aici, în oraş, îmi voi lua câmpii. Am devenit dependentă de locul ăla, de comuna aia :o3 Acolo e gaşca mea, toţi cei care sunt dispuşi să mă asculte atunci când simt că explodez, ce-i care îmi ridică oricând moralul şi nu mă lasă să mă plictisesc.
În astea două zile, nu am făcut nimic altceva în afară de a închide şi deschide pc-ul, de a îmi umple telefonul cu melodii dance’ şi de a-mi face tema la română. În astea două zile, am scris la română cât n-am scris toată vara trecută şi dacă mâine scriu iar, termin tema. Am venit eu în oraş pentru un căcat de buletin care nu mă ajută la nimic, în loc să stau cu fetele. Nici să citesc nu mai am chef, am ambele volume din “ Jurnalele lui Ştefan” pe birou şi mă tot chinui să citesc prima pagină din “Începuturile“. E prea cald şi se anunţă şi mai mare căldură. Vroiam asta, dar nu chiar atât de cald.
Mi-e teamă.. mi-e teamă să nu fie aşa şi acolo. Să nu fie la fel de mare plictiseala. Nu aş rezista, m-am obişnuit să fie distracţie în fiecare zi petrecută acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu